Suntem în Oman, un tărâm al contrastelor, care pare desprins din basmele celor O mie și una de nopți. Îndrăzneala călătorului care îi calcă granițele poate fi răsplătită cu una dintre cele mai complete experiențe, oricare ar fi itinerarul ales. Eu și Ionuț am început tura de zece zile în capitala Muscat, pe bicicletele cu care am sosit direct din cea mai recentă expediție IntoTheWorld, în care am traversat China și o parte din Asia de Sud-Est. Minunate desene rupestre descoperite în nord-vestul țării atestă prezența omului în zonă încă din Epoca de Piatră, adică de acum mai bine de 8.000 de ani. După o scurtă perioadă sub dominație persană, Omanul a devenit una dintre primele națiuni care au trecut la islam, jucând un rol important în introducerea noii religii pe coasta de est a Africii. Colonie portugheză timp de un secol și jumătate și protectorat britanic în secolul al XIX-lea, Omanul nu a fost niciodată colonizat în întregime. Localnicii au știut dintotdeauna să interpreteze influențele străine în propriul avantaj.

Capitala este cel mai bun exemplu: deși e cel mai mare port natural din lume, Muscatul păstrează aerul relaxat și confortabil al unui oraș provincial. Chiar și atunci când valorificarea rezervelor de petrol a declanșat o dezvoltare economică explozivă, urbaniștii au ales să păstreze țesutul existent și să dezvolte orașul pe orizontală, de-a lungul coastei. Geografia a fost radical transformată ca să facă loc infrastructurii excepționale, fără să compromită estetica tradițională care celebrează simplitatea. Cartierele rezidențiale și edificiile reprezentative – noua clădire a Operei, Marea Moschee, palatul sultanului Qaboos, chiar și mall-urile destinate cumpărăturilor și distracției – rămân într-un dialog elegant cu peisajul: din orice punct al orașului, muntele umple orizontul, oferind un fundal minunat pentru siluetele albe ale construcțiilor.

mai mult la :  www.natgeo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here